Mars vs. Venus

Citisem mai demult o carte despre diferentele si asemanarile dintre sexe. Se spune de mult ca femeile provin de pe planeta Venus, iar barbatii de pe Marte(in fine, asta nu stiam ca se spune, dar probabil are legatura cu termenul "martian" care in timp a ajuns sa insemne "zapacit" mai mult decat "locuitor al planetei Marte"). Trecem peste.
Provenind de pe planete diferite, automat au gandiri diferite. Doua specii diferite de animale provenind din aceeasi familie.
Ca exemplu, cainele si pisica. Amandoua fac parte din familia mamiferelor, patrupedelor, animalelor domesticite(asta nu-i o familie la nivel stintific evident), dar fiecare reactioneaza in felul lui. Vazusem mai demult un documentar despre semnalele unei pisici si cum sunt interpretate de caine, si vice-versa.
Punctul unu: Datul din coada. Cainele o percepe ca pe o semnalizare a starii de bine in prezenta altui corp viu, un fel de "ce bine-mi pare ca te vad!", pe cand felina noastra gratioasa o considera un semnal de alarma: "Sunt nervos, ai grija!".
Punctul doi: Maraitul/Torsul. Cainele o considera o avertizare "Daca te apropii, atac!", pe cand pisica o considera un sunet precedent unei stari de euforie felina, ca sa zic asa.
Punctul trei: Contactul vizual. (asta mi s-a parut o caracteristica simpatica intr-o lume fara cuvinte, mai ales ca se aplica si la oameni ca vorba-i scumpa si salariile mici). Pisica fixeaza cu privirea atunci cand se simte amenintata, pe cand cainele evita intotdeauna contactul direct cu ochii celuilalt, spunand acelasi lucru. Ambii vor sa dea de inteles "Sunt in alerta!" Si atunci o pisica fixand privirea unui caine care evita privirea pisicii, considera ca specimenul din fata ei a cedat si se retrage, acelasi lucru intamplandu-se si pe partea cealalta. Si avem aici doua animale care de regula sunt in permanenta contra, care isi transmit semnale, dar oricum ar incerca, vorbesc in doua limbi distincte.
Si atunci, unde-i diferenta dintre cainele si pisica, si cea dintre barbat si femeie. Mereu aud ca daca o femeie spune "Nu" de fapt e "Da" - partial adevarat, dragii nostrii semeni masculi, sunt si femei care stiu ce vor si nu sunt retinute in a accepta asta. Totusi acel "Nu" al femeii, in functie de tonalitatea vocii, grimasa fetei, gesticulatiile si alte semne corporale care acompaniaza cuvantul miraculos, poate insemna mult mai multe lucruri: "Nu", "Nu stiu", "Uhm", "Poate", "Probabil", "Alta data", "Niciodata", intr-un final poate insemna "Da" (cu toate ca nu inteleg si n-am sa inteleg nicidoata acele femei care spun "Nu" doar de dragul de al spune, punand astfel barbatul in dificultate, cand de fapt ele vor sa fie "Da").
Ok, sunt de acord, vorbim limbi diferite noi femeile, cu toate ca am ajuns la concluzia ca exista mult mai multe dialecte. Barbatii vorbesc o limba, femeile - fiecare exemplar in parte vorbeste limba proprie si personala. Cam greu, nu-i asa? Evident, facand asa o afirmatie, anulez orice generalitati despre cum trebuie sa te porti cu o femeie, cum trebuie sa nu te porti, ce trebuie sa faci, sa spui, sa interpretezi, etc. etc. etc.
Imi pare rau, nu sunt in masura sa consider ca ce spun trebuie recunoscut la nivel mondial, n-am scris carti, n-am castigat premii Nobel, nu sunt cea mai experimentata, dar raman la parerea mea (proprie si personala).
Oricum, drept e, ca sunt anumite puncte generale care caracterizeaza orice femeie, dar pe masura ce rasa noastra evolueaza (pardon, involueaza), caracteristicile generale se transforma intr-o multitudine de caracteristici personale. Ca oricare celula care se inmulteste, la un moment dat, tot divizandu-se, cred (nu stiu sigur, dar asa ar putea explica oamenii de stiinta aparitia atator specimene de animale, plante, virusi si bacterii daca pleaca de la premiza ca omul se trage din maimuta), ca la un moment dat apar diferente la nivel celular. (Vai ce lucrare de anatomie, chimie, psihologie, toate intr-una, am nascocit la o ora atat de matinala si febrila.)

Nici nu mai stiu care era concluzia la care am gandit sa ajung cand am inceput sa scriu postul. Sunt prea racita sa ma gandesc.
Las lectia de autoanaliza pe alta data, cand starea mea fizica se va imbunatatii.

Snow

Mai demult, gasisem printre posturile vechi undeva, ceva, despre o melodie care se pare ca-mi captase atentia vreo cateva zile si care se numea Snow.
Zapacita de mine uitasem sa trec si interpretul, asa ca, in momentul in care am recitit vechiul post si-am dat peste titlul melodiei, m-am trezit intrebandu-ma: "Oare ce melodie o fi aia?" "Oare cine o canta?" "De ce-mi placea? O.o"
Ma pun sa dau search pe nea gugâl si gasesc vrute si nevrute. Am ascultat cateva melodii diferite care toate se numeau Snow, si nu-mi trezeau nici un interes, nici o licarire. Deci n-au fost alea. Mai apoi trec cu search-ul prin Youtube. Acolo gasesc una bucata Lorenna Mckennit - Snow. Dat fiind ca-mi plac melodiile interpretei consider ca am re-descoperit melodia ce-mi placea atat de mult. Ascult...dar... nimic. Nici un sentiment mai special cum parea din vechiul post ca-mi trezea respectiva melodie.
(Mi s-a pornit Tv-ul singur. :o Iar electronice bantuite. Credeam c-am scapat o data cu Schmutz si-al ei Xiu.)
Revenind la subiect, acum cateva zile, mai putine decat au fost la inceput cand pornisem in cautarea misterioasei melodii, pornesc winamp-ul. Ne-avand chef de vechiul playlist cu melodii de toate culorile din toti ani (pana in 1996-1997), pun folderul cu chillout music. Prima melodie incepe. Imi suna interesant, cunoscut, misterios, imi suna foarte atragator si-mi capteaza atentia. Ma uit in playlist si vad Craig Armstrong - Snow. Evrika!!! Misterioasa melodie a fost descoperita... At last!

Somn

Mi-e somn. E 11:30 p.m. si maine ma trezesc la 5. Si totusi... nu pot sa dorm. E preaaaaa caaaald! Ce ti-e si cu vremea asta. Saptamana trecuta ploi, vant, frig (in fine... nu era chiar gerul lui Craciun, dar nici de tricou nu era); acum caldura insuportabila.
Nici sa scriu nu pot. Nu ca mi s-a topit mintea de atata caldura, dar degetele... nu ma mai asculta. Sunt ca de plastelina si nu au destula forta sa apese pe taste.
Maine iar la servici. In loc sa merg ca tot omu' la strand sau la iarba verde, sau fie... sa stau tolanita in pat si sa ma uit la TV la emisiuni stupide si reclame enervante(care ciudat de cate ori incep ma atrag si parca-s hipnotizata de nu-mi pot lua ochii de la ele). Exclamand apoi in capsorul meu "Oare de ce ma uit la reclame? O.o".
Gata! La somn, e tarziu si degetele ma tradeaza.

Noapte buna! Daca poate cineva dormi pe caldura asta...


Si ca sa fie si mai la subiect, si-o imagine cu dubla semnificatie:

Boxes

Cutii si cutiute de tot felul. Moartea mea.

Mai demult le colectionam de peste tot. Papuci, cadouri, componente de calculator, tot felul de maruntisuri. De curand am inceput sa-mi confectionez singura cutiile (dat fiind ca le ador atat de mult). Imbracate in material, sa para cat mai elegante. Apoi in hartie de impachetat de ziceai ca dulapurile-mi sunt pline de cadouri. De curand am descoperit o noua modalitate de-a inveli cutiile de-mi plac atat. In reviste (eventual ceva dragut si colorat de zici ca toate-s scoase din colaje).
Noua mea "capodopera" e o cutie de 80x40x50. Un adevarat "cufar". Nu-s normala. Pentru ce mi-o fi trebuit o cutie ATAT de mare?
Trecem peste. Cum adesea ma auto-analizez si incerc sa gandesc ca un psiholog, cautam sa gasesc ce-ar zice un psiholog cu acte in regula despre mania mea pentru cutii de tot felul. Hmm! Probabil ca-s o fire inchisa si ca-mi place sa stau "in cutia mea". Sigur asta ar zice. O fi si asa, dar totusi... mania mea pentru cutii a inceput cu cartile si aventurile descrise de paginile acestora. Comori de gasit inchise in cutii pline de inscriptii, sau pur si simplu... cutii, a caror continut ma fascina mereu, indiferent de natura acestuia. Peripetiile prin cutiile bunicii in care gaseam te miri ce nimicuri dar totusi, senzatia descoperirii acelor nimicuri e de nepretuit. Eh...asta si ideea de "spatiu de depozitare" ce-mi pare mai practic decat sertare si rafturi peste tot, pahare, borcane si borcanele, huse, mape, borsete si alte obiecte neregulate care mereu tind sa se rostogoleasca unde nu le e locul m-au facut sa-mi placa atat de mult cutiile. Sunt patrate, incap perfect unele langa altele (ale mele nu prea ca fiecare are dimensiuni diferite de cealalta, dar nu conteaza), usor de manevrat. Ce reclama fac! ^_^

Comic books turned into movies

Momentan nu pot sa ma gandesc decat la doua reviste de benzi desenate faimoase care au devenit motion pictures.

Unul ar fi Sin City, bazat pe faimoasa revista a lui Frank Miller, film pe care eu consider ca l-au realizat foarte frumos si a urmat destul de bine stilul. Film noir-like style sau Neo noir zice tanti wikipedia ca s-ar numi stilul in care Frank Miller si-a creat capodopera. Uhm... ok... sa vedem si in imagini cat de similare au fost revista si filmul, lucru pe care-l aplaud.

Si l-am pus tocmai pe Bruce Willis asa ca sa fie si mai intens sentimentul ala de some sort of anger pe care nu reusesc sa-l inteleg, da banuiesc ca vine de la seria Die Hard or something. Dunno... mie personal Bruce Willis mi se pare un actor chiar bun, cu par sau nu pe cap, in comedii sau actiune, I find the guy playing his parts very well. So Bruce Willis si originalul personajului sau din Sin City.

Poate alta data un post mai nervos about Bruce Willis si criticile la adresa lui de gen "he's a crappy actor" pe motiv de chelie sau replici pe care el doar le rosteste dupa scenariu si se ajunge la "what a morone... asa o tampenie n-am mai vazut". I believe someone knows exactly what I'm aiming at. No offense, dar a fost un argument stupid. Nu-s fan Bruce Willis, dar nu pot sa spun ca ce idiot e in Moonlighting si ca ce replici nasoale are pentru ca nu-s fan. Dar ok...I get it. De inteles ca preferi comedii cu mai putine replici (care cel putin in Moonlighting zic ca au avut rolul sa creeze o contradictie intre respectivele personaje si sa-l faca pe Bruce Willis sa look like an idiot childish wannabe man or something). Get angry. I'm the extremely depressed one afterall. Tai chi music is awfully depressing.

Si pentru ca tot am draci care incep sa faca tot mai urat prin capsorul meu, trecem la al doilea comic book ce-a fost ecranizat (si tot parere proprie si personala, consider ca a fost ecranizat destul de frumos).

The League of Extraordinary Gentlemen.

here's the comic:

and here's the movie:

Ok... in cazul asta, filmul chiar arata a film si nu e nici un drawing style mai ciudat sau mai original. Dar consider ca din revista lui Allan Moore si ce-a rezultat de pe urma ei la capitolul cinematografie a iesit ceva chiar dragut. Ca sa nu mai zic ca firul narativ mi se pare inteligent. Nu cred ca am vazut prea multe imbinari intre literatura si teme care sa creeze ceva cat de cat bun. Ok... now get real... Oscar Wilde, Edgar Allan Poe, H.G.Wells, Jules Verne, Bram Stoker, Sir Arthur Conan Doyle, H. Rider Haggard, Herman Melville, Robert Louis Stevenson, Gaston Leroux and Mark Twain. Cat de usor ar fi sa iei de la fiecare din scriitorii numiti mai sus cate o tema si personaj si sa le pui pe toate in acelasi decor? I say damn difficult. Sau trebuiau sa aiba costume gen superman/spiderman si vreo abilitate science-fiction ca sa fie a superheroes comic book? Wiki ii numeste Victorian Era Superheroes, si toate ca toate, dar consider ca a iesit o treaba frumoasa si Allan Moore merita tot respectul. Cat despre film, decorul de nota zece (cel putin are 90% din caracteristicile unui decor pe care l-as fi imaginat eu citind pur si simplu o carte din cele din care a fost inspirata revista, asa ca... good job), distributia, chiar buna (iar Sean Connery is a darn great actor, and Stuart Townsend - well... I just love his voice). What else? Oh... au fost cartile, povestile, personajele cu care am copilarit si sa le vad puse toate impreuna, fighting evil or whatever, a fost un sentiment super.

That'd be all altfel iar scriu posturi interminabile si plictisitoare.